Taiga, sau pădurea boreală, este unul din cele mai mari biomuri, ocupând aproximativ 21 milioane de ha, adică aproximativ 16% din suprafața terestră a Terrei. Este situată în nordul (și parțial centrul) Europei, Asiei și al Americii de Nord, exact la sud de biomul tundrei .
Incendiile de vegetatie din taigaua siberiana devin o amenintare din ce in ce mai mare pentru atmosfera planetei. In primele opt luni din 2020, incendiile au emis mai mult CO2 in aer decat au facut-o in intreg anul 2019, potrivit unui raport al Serviciului European de Monitorizare Atmosferica Copernicus. Deja 200 de incendii in plus
Cartea istoriseste cele trei zile petrecute de autor in taigaua siberiana in compania Anastasiei. Cat de neobisnuita este aceasta eremita, cat sunt de ciudate viziunile ei asupra omenirii, asupra modului de viata pe care o duce umanitatea contemporana; sunt caracteristicile povestirii facute de catre Megre intr-un limbaj care nu are nici pe
Anastasia trăieşte în profunda taiga siberiană, în locul în care au trăit dintotdeauna părinţii şi străbunii ei. Distanţa dintre locul ei de baştină şi primul cătun din profunda Siberie, este de aproximativ douăzeci şi cinci - douăzeci şi şapte de kilometri. Acolo nu există drumuri, nici măcar cărărui.
Pisica Siberiana este o pisica masiva, originara din taigaua siberiana, o zona impadurita cu un climat subarctic. Aceste conditii climaterice au contribuit la dezvoltarea blanii foarte groase si dense a acestei feline. Pisicile Siberiene sunt cunoscute in Rusia de mai bine de 1000 de ani si sunt personaje centrale in numeroase povesti folclorice.
Din nefericire, in 1981, 3 dintre copiii familiei Lykov au murit, din cauza expunerii la bolile lumii moderne, fata de care nu aveau imunitate. Karp si Agafia au refuzat sa-si paraseasca coliba din taiga, iar batranul a murit in 1988. Fiica lui, Agafia, locuieste si acum, singura, in pustietatea siberiana. Sursa: Daily Mail
81AgWpI.
anastasia din taigaua siberiana